• nasterea lunga si dificila
• nasterea asistata cu ajutorul instrumentelor chirurgicale (forceps, vaccum)
• nasterea unui copil mort sau foarte bolnav
• nasterea prin cezariana cu anestezie inadecvata
• nasterea foarte lunga in care gravida nu a primit sustinere si ajutor atunci cand durerile erau foarte puternice
• nasterea in care personalul medical si conditiile au fost raportate ca fiind in regula, dar mama a simtit in mod subiectiv ca nu a fost sustinuta
• nasterea in care gravida a avut imagini, ganduri sau asocieri cu alte nasteri traumatizante care au condus la complicatii la nastere
• nasterea vazuta de gravida ca dezumanizanta, ca un act de violare a deminitatii, cu stari de singuratate, de abandon, fara a putea comunica cu personalul medical (Beck & Watson, 2010) 
• nasterea in care gravida nu a primit la momentul corespunzator informatiile legate de procedurile efectuate de cadrele medicale
• nasterea in care experienta mamei este trecuta cu vederea de catre clinicieni, familie, prieteni care se concentreaza doar pe starea copilului

Care sunt manifestarile ulterioare unei nasteri traumatizante? Conform studiilor, acestea sunt: simptomele post traumatice, simptome corespunzatoare sindromului post-traumatic, dificultati de alaptare, incapacitatea de atasament intre mama si copil, trauma la aniversarea nasterii, traume la nasterile viitoare. Imaginea este scoasa din cartea "Motherhood in face of the trauma. Pathways towards healing and grow" de Maria Muzik si Katherine Lisa Rosenblum. Astfel, o nastere traumatizanta va conduce la evenimentele mentionate, care se desfasoara in cascada, sunt mai dificil de controlat.

In cazul sindromului post traumatic, mama se confrunta  cu ganduri intruziv-repetitive ale nasterii, la fel ca un film care ruleaza inctontinuu, dar pe care nu poti sa il opreasca. Se simt ca fantome in propria viata, fara a avea dorinta de a schimba ceva. Aceasta fuga de amintiri duce la furie, anxietate si depresie. Mamele se izoleaza de interactiunile cu alte mame si copii pentru ca aceasta interactiune le aduce in fata imaginea perfecta pe care ele si-au imaginat-o inainte de nastere si pe care nu o au in prezent. 

Impactul unei nasteri traumatizante poate conduce la doua perspective in ceea ce priveste alaptarea: perseverenta in alaptare sau fuga de alaptare. Unele mame se straduiesc ca alaptarea sa functioneze cat mai bine pentru a-si demonstra ca sunt mame bune, astfel realizand conexiunea cu copilul si vindecarea mentala. Simt ca au gresit in momentul nasterii si acum vor sa se revanseze. Mamele care au blocaje in alaptare au teama ca sanii lor sa nu fie abuzati (asa cum ea s-a simtit in momentul nasterii) si de aceea simte nevoia de a se proteja. Pentru alte mame, incapacitatea de a se conecta cu copilul duce la o neincredere ca sunt capabile de a crea lapte suficient. Sau este posibil ca in momentul alaptarii sa declanseze amintirile nasterii. 

Aniversarea zilei de nastere a copilului, a evenimentului nasterii traumatizante aduce stari de anxietate, teama, ratacire. Aceste stari pot fi resimtite de mama inainte, in ziua aniversarii si cateva zile dupa. Desi incearca diverse strategii de a scapa de emotii si amintiri, efectul traumei le tine captive. 

Dorinta de a avea copii ulterior unei nasteri traumatizante pune mamele in fata unei intrebari: Va fi aceasta nastere traumatizanta sau voi putea vindeca nasterea anterioara printr-o nastere implinitoare? Daca au ramas insarcinate vor incerca sa gaseasca strategiile (ex. clase yoga, hypnobirthing, angajeaza o doula, tin un jurnal, impartasesc cu personalul medical trauma precedenta) pentru ca nasterea sa fie diferita de aceasta data, pentru a-si recapata puterea asupra corpului lor. In acelasi timp, sunt mame care considera ca trauma nu va putea fi vindecata, nu vor putea uita trecutul si nici felul in care trauma le-a influentat relatia cu sotul si copilul. 

Despre strategiile de depasire a unei nasteri traumatizante, voi scrie in articolele viitoare.