Drumul spre luminis - jurnal (5)
I am making a home inside myself. A shelter
of kindness where everything
is forgiven, everything allowed—a quiet patch
of sunlight to stretch out without hurry,
where all that has been banished
and buried is welcomed, spoken, listened to—released.
A fiercely friendly place I can claim as my very own.
I am throwing arms open
to the whole of myself—especially the fearful,
fault-finding, falling apart, unfinished parts, knowing
every seed and weed, every drop
of rain, has made the soil richer.
I will light a candle, pour a hot cup of tea, gather
around the warmth of my own blazing fire. I will howl
if I want to, knowing this flame can burn through
any perceived problem, any prescribed
perfectionism,
any lying limitation, every heavy thing.
I am making a home inside myself
where grace blooms in grand and glorious
abundance, a shelter of kindness that grows
all the truest things.
I whisper hallelujah to the friendly
sky. Watch now as I burst into blossom.
— Julia Fehrenbacher, “The Most Important Thing” @ JuliaFenrenbacher.com via Live.Learn
Intr-o zi de duminica, primesc o recomandare de a viziona un clip al autoarei Brene Brown, cunoscuta ca fiind cea care a deschis taranul numit Vulnerabilitate.
Vreau sa il impartasesc cu voi pentru ca a adus revelatii pentru mine. Mi-am adresat intrebarea daca am curaj sa ma urc in arena, de a fi autentica si vulnerabila, si de a-mi asuma criticile si florile.
Aminteste de discursul lui Theodor Roosevelt cunoscut sub numele The man in the arena.
Si mi-a mai placut mult o perspectiva legata de viata alaturi de copiii nostri. Sa ne amintim ca suntem cu totii, si noi si ei, fiinte imperfecte, cu capacitate de a lupta, demni de iubire si de apartenenta.
Va invit sa sa vizualizati si voi acest clip. Oare ce va rasuna in inimile si in mintile voastre?
In Piatra Neamt, in anul 2023, luna mai, un bebelus nu a fost strans in brate de mama lui/ei pentru ca aceasta a murit la nastere... (Va invit la o pauza de cateva respiratii, dupa ce ati citit aceasta fraza).
A trecut un timp... de cand o familie se imparte intre bucuria sosirii unui copil si tristetea mortii. ... de cand o comunitate/o tara se imparte intre pro nasteri acasa si pro nasteri la spital, intre cei care arunca cu pietre si cei care apara, intre agresivitate in comunicare si anxietate in tacere.
Aceste diferente de opinie imi vorbesc mie despre diversitate, despre faptul ca este normal sa avem valori si dorinte diferite. In aceasta diversitate, putem imbratisa ideea ca exista valori personale, stiluri de viata, grade de informare si dorinte diferite legate de nasterea copiilor.
Cu totii, de la reprezentantii tarii pana la parintii copilului ar trebui sa aiba un Ideal Comun: sanatatea fizica si emotionala a mamei, a tatalui si copilului/copiilor.
Avand aceast Ideal Comun, se poate crea un Cadru de Siguranta pentru aceasta diversitate, in care toti actorii implicati sa isi asume responsabilitatea. Un exemplu de actiune din cadrul de siguranta, pentru nasterile acasa, ar fi educarea unui numar de moase care pot fi suport pentru mama din sarcina pana in perioada post-partum si o relatie foarte buna a acestora cu spitalele de interventie.
Cand vom avea cu totii in minte un IDEAL COMUN in legatura cu nasterile si CADRUL DE SIGURANTA pentru mai multe tipuri de nastere, va exista RESPONSABILITATE (asumarea rolurilor, profesionalism, crestere profesionala si personala, sinceritatea relatiilor, cunoasterea limitelor si atributiilor, s.a.), INCREDERE (comunicare profesionista, blandete, sustinere, relationare) si EVOLUTIE (prin fiecare nou copil se naste o noua generatie, adica viitorul OMULUI pe Pamant).
... (O pauza de a ancora acest ideal in inima)
Pana atunci, in cazul nefericit din Piatra Neamt, cine se ocupa de sanatatea fizica si emotionala a tatalui si a copilului? Trist nu-i asa!?! S-a uitat de Idealul Comun! Nu am auzit niciun specialist care sa puna accent pe ajutorul de care acestia au nevoie in aceasta perioada. (Imi cer scuze anticipat daca au fost si eu nu stiu.)
Ma rog ca ei sa aiba parte de sustinere si compasiune.
Saptamanile astea calatoresc in lumea copilului meu interior. Ies multe emotii la suprafata, unele cunoscute, altele cu mesaje pe care nu le auzisem pana acum. Ultimele se manifesta zgomotos, cu un tumult de energie, asemeni unei tornade. Ma cobor sa ascult vocea copilului care imi vorbeste despre insecuritate si neacceptare.
Am venit ca suflet cu multa sensibilitate, care a fost vazuta in familie ca un punct slab. In acea perioada era mai importanta supravietuirea (atasamentul) decat manifestarea autenticitatii. Gabor Mate descrie foarte bine mecanismul psihologic in aest clip:
Azi, de Luna Noua, incep primul articol dintr-o serie noua dedicata experientelor traite, revelatiilor din discutii, carti si contemplari personale. Drumul meu spre Luminis transpus intr-un jurnal online.
Cu introducerea facuta, trec direct la subiectul de astazi. Sper sa fie postari scurte cu miez aromat.
Imi povesteste o prietena ca motanul ei este de doua zile intr-o perioada de apatie. Sta mai mult in culcus, abia mananca, nu vrea sa fie mangaiat, abia se misca. Fara a avea cauze medicale si avand acelasi tip de comportament si anul trecut. Se aprinde beculetul la sintagma "si anul trecut". O aniversare! Dupa 2-3 intrebari descooperim cauza: a venit in familie in aceasta perioada a anului si instinctiv aniverseaza in fiecare an adoptia sa. Probabil a fost un eveniment stresant care a necesitat un consum de resurse. Asa ca in aceasta perioada se retrage in coconul personal pentru a se reface. Daca ar putea vorbi, ce dialog am mai duce noi doi... :-).
Terapie CranioSacrala & Terapii prenatale si postnatale
Numele meu este Monica Miron, sunt specialist in terapia CranioSacrala si educator in psihologia prenatala si postnatala.
Te invit sa afli mai multe despre mine si serviciile oferite.