Saptamanile astea calatoresc in lumea copilului meu interior. Ies multe emotii la suprafata, unele cunoscute, altele cu mesaje pe care nu le auzisem pana acum. Ultimele se manifesta zgomotos, cu un tumult de energie, asemeni unei tornade. Ma cobor sa ascult vocea copilului care imi vorbeste despre insecuritate si neacceptare.
Am venit ca suflet cu multa sensibilitate, care a fost vazuta in familie ca un punct slab. In acea perioada era mai importanta supravietuirea (atasamentul) decat manifestarea autenticitatii. Gabor Mate descrie foarte bine mecanismul psihologic in aest clip:
Azi, de Luna Noua, incep primul articol dintr-o serie noua dedicata experientelor traite, revelatiilor din discutii, carti si contemplari personale. Drumul meu spre Luminis transpus intr-un jurnal online.
Cu introducerea facuta, trec direct la subiectul de astazi. Sper sa fie postari scurte cu miez aromat.
Imi povesteste o prietena ca motanul ei este de doua zile intr-o perioada de apatie. Sta mai mult in culcus, abia mananca, nu vrea sa fie mangaiat, abia se misca. Fara a avea cauze medicale si avand acelasi tip de comportament si anul trecut. Se aprinde beculetul la sintagma "si anul trecut". O aniversare! Dupa 2-3 intrebari descooperim cauza: a venit in familie in aceasta perioada a anului si instinctiv aniverseaza in fiecare an adoptia sa. Probabil a fost un eveniment stresant care a necesitat un consum de resurse. Asa ca in aceasta perioada se retrage in coconul personal pentru a se reface. Daca ar putea vorbi, ce dialog am mai duce noi doi... :-).